„Cine are informația poate controla situația.”
SEMINARII TEHNICE CORECTE
https://www.agrigrow.ro/product/seminarii-tehnice/
Colecția de proverbe a fiecărui popor sunt o sursă inestimabilă și mult neglijată de înțelepciune adunată din experiențele de viață a milioane de indivizi. ”Cine seamănă vânt, culege furtună!”. Să deranjezi este ușor. Însă pentru a găsi soluții, trebuiesc minți limpezi alimentate cu informații cât mai concrete. Trebuie hrănită rădăcina, cheia unui rod bogat.
Vom exemplifica cu o situație concretă. Noi asigurăm și management tehnologic pentru ferme. Afacerile (și cele agricole) se fac cu bani și pentru bani. Respectându-ne partenerii, noi le oferim soluții concrete și verificate, însă aplicarea lor este numai în decizia partenerilor. Pentru a discerne în mulțimea de informații și reclame, facem experiențe riguroase, după regulile de tehnică experimentală.
Pentru un neavizat, toate câmpurile de experiențe arată la fel. Însă este extrem de important a se ști scopul câmpului de experiență și modul de executare.

Foto 1 – Pregătirea unui câmp de experiență cu amendamente pentru corectarea reacției acide a solului
Foto 1. Într-o fermă mare, cu soluri preponderent acide, am montat o experiență cu aplicare de amendamente la sol. Am aplicat 9 sortimente de amendamente și 2 variante martor. Înainte a aplicare am prelevat probe de sol pentru analiză. Doza de amendament a fost calculată la fiecare produs pentru o corecție de la pH 5,6. Cântărirea amendamentelor s-a făcut pentru fiecare parcelă în parte. Aplicarea am făcut-o personal și, după cum se vede, nu a fost o activitate ușoară sau curată. Munca noastră nu este subvenționată de stat. Însă rezultatele sunt certe și fac diferența.
A doua zi urma să semănăm. Dar angajații din schimbul de noapte, din neatenție sau din rea-intenție, au trecut peste amplasamentul pregătit, distrugându-ne munca.

Foto 2 – Încorporarea amendamentelor
Foto 2. Am înghițit pastila amară și am refăcut amplasamentul.
Pentru eficacitate, amendamentele trebuiesc puse în contact cât mai bun cu solul. După aplicare, încorporarea s-a făcut prin două treceri pe diagonale cu grapa cu discuri grea. Însă grapa cu discuri deplasează solul, astfel că vecinătățile parcelelor vor fi cu un amestec de amendamente, deci vor fi supuse unor influențe incerte.

Foto 3 – Planificarea amplasării suprafeței efectiv recoltabile
Foto 3. Pentru a contracara deplasarea solului și sursa de influență incertă, pentru recoltare cu cântărire a fost planificată numai partea din mijloc a parcelei pe care s-au aplicat amendamentele. În fotografie, partea recoltabilă este marcată cu verde.

Foto 4 – Eliminarea zonelor cu influență incertă a vecinătăților
Foto 4. Însă de semănat, trebuia semănată toată experiența. Astfel că a rezultat un amplasament în care la recoltare o parcelă se cântărea, o parcelă amplasată pe zona de amestec a amendamentelor se elimina (marcată cu x roșu).

Foto 5 – Recoltarea câmpului de experiență cu amendamente pentru corectarea reacției acide a solului
Foto 5. Fiecare parcelă a fost recoltată individual. Din parcelele cântărite au fost prelevate probe pentru analiză de calitate. După recoltare, au fost prelevate probe de sol după fiecare variantă de amendament și au fost făcute analize.
În urma unor asemenea experiențe agricole am ajuns ca unii din „agribusiness” să spună că nu se poate discuta cu noi. Ne mândrim cu asta, pentru că asemenea experiențe nu lasă loc prea multor discuții.

Foto 6 – Câmp de experiență făcut de o „companie europeană” condusă de un profesor universitar
Foto 6. Nu suntem singurii care spun că fac experiențe. Însă, din ce cunoaștem, suntem printre foarte puținii care chiar fac ce spun. Aveți în foto 6 un exemplu de câmp de experiență montată de o companie europeană condusă de un profesor universitar. Nu putea fi nici un obiectiv al experienței care să justifice o asemenea stare! Puteți avea încredere în asemenea rezultate care se dau după „Cum vă convine să scriem”? Așa sunt și o bună parte din revendicările de la proteste.

Foto 7 – Oricât ar fi de noi și de tehnologizate, mașinile agricole trebuiesc reglate corect
Foto 7. Multe ferme agricole au o foarte bună dotare tehnică. Însă în multe situații calitatea lucrului cu mașinile poate fi încă mult ameliorată. Aici este un exemplu de erbicidare în care deriva de vânt și pierderea prin evaporație nu este deloc de neglijat. La asemenea lucrări, „să facă ceață în spate” înseamnă o calitate îndoielnică. Multe alte erori tehnologice se repetă cu consecvență; și nu din vina mașinilor sau a lipsei banilor, ci a omului.
Iar în postări anterioară aveți despre calitatea semănatului.
În fotografiile din media de la protestele fermierilor sunt multe tractoare scumpe și puternice. Tractoarele bune sunt indiscutabil necesare! Însă pare a fi o încărcătură cam mare de cai-putere/ha, ceea ce ne duce cu gândul la un grav dezechilibru în structura costurilor. Printre altele. Iar discursurile unora dintre protestatari sună a politruc. Toată situația arată în fapt un lung șir al slăbiciunilor și cam mult orgoliu.
Rigoarea și rânduiala disciplinează, limpezește mintea și dezvoltă capacitatea de a alege grâul de neghină. Ce vedem, nu mai prea este despre afaceri agricole! Omul (împins și ajuns) la nevoie trebuie ajutat. Dar cum să fie o soluție viabilă ca un întreg sector din economiile naționale să aibă nevoie de subvenții consistente și susținute de la bugetele naționale? De la cine se iau banii pentru subvenții? Și ce fel de afaceri private mai sunt și astea?
Da, oricine seamănă vânt, culege furtună!
Toate fotografiile sunt originale și aparțin autorilor. Preluarea interzisă.


