Amplasarea profitabilă a culturilor agricole
În înţelesul folosirii uzuale, cel care spune că a făcut o tehnologie agricolă „ca la carte” declară că a aplicat toate verigile tehnologice la nivel maxim:
-complexul de lucrări ale solului,
-fertilizare minerală intensivă,
-fertilizare foliară,
-aplicare de biostimulatori,
-protecţie fitosanitară după „recomandări” (de ex. 4 aplicări de fungicide la grâu);
-şi la toate aceste verigi tehnologice, „cele mai bune” produse.
Intenția noastră este să abordăm cu delicatețe acest subiect delicat, pentru ca oameni de bună credință să nu se simtă ofensați. Din acest motiv spunem direct: tehnologia „CA LA CARTE” așa cum este înțeleasă de către cei care o invocă, NU EXISTĂ în cărţile de specialitate. Acest fel de „tehnologie” este un miraj, o amăgire, un vis și o capcană:
-este un vis – pentru pasionaţii de agricultură;
-este o capcană – pentru cei care vor profituri tot mai mari;
-este un miraj şi o amăgire – pentru toţi.
Pentru acest model de tehnologie agricolă, singura certitudine este garanţia costului mare de producţie şi cel mai mare pericol îl reprezintă anii favorabili climatic pentru că încurajează la perpetuarea şi accentuarea acestui mod de abordare care îşi arată limitările la primele apariţii ale condiţiilor nefavorabile. Nici în anii favorabili această tehnologie agricolă maximizată nu este în mod necesar superioară, dar costurile mari sunt acoperite de nivelul ridicat al producţiilor, nivel atins printr-o complexitate mult mai mare de factori de influenţă.
Pentru orice plantă de cultură tehnologia ideală, perfectă chiar, poate fi rezumată simplu: DAȚI PLANTELOR CE, CÂND ȘI CÂT ÎȘI DORESC ȘI VĂ VOR DA CE DORIȚI. Însă nu este deloc simplu să faci aşa ceva şi sunt necesare cunoştinţe de pedologie, biologie, fiziologie, agrochimie.
Iar singura legătură cu realitatea a tehnologiei agricole „ca la carte” este că, totuşi, este inspirată din cărţi. Ca şi tematică, cărţile necesare pentru aplicarea unei tehnologii agricole performante sunt arătate în foto 1. Dintre acestea, Fitotehnia este manualul de sinteză a informaţiilor, dar pentru a înţelege corect noţiuni din acest manual, sunt necesare cunoştinţe şi din celelalte cărţi.
Foto 1. – Cărţi cu tematică necesară pentru aplicarea unei tehnologii agricole performante
La nevoie, ca sursă de informaţii folositoare şi valoroase mai sunt şi alte cărţi de specialitate, dintre care câteva sunt prezentate în foto 2. 
Foto 2. – Cărţi „auxiliare” cu tematică agricolă
Observaţie importantă: în nici una din aceste cărţi nu scrie că, pentru performanţă, în practica agricolă trebuie făcut tot ce scrie în carte. Mesajul fiecărei cărţi în parte este că trebuiesc folosite toate mijloacele avute la dispoziţie: agrotehnice, biologice, chimice. Iar aceste mijloace trebuiesc adaptate specificului de loc şi de climă.
În continuare vom exemplifica cu verigi tehnologice de la cultura grâului de toamnă după manualul de Fitotehnie, 1991, prof. dr. doc. Gh. Bâlteanu şi colaboratorii. Vom arăta enunţurile de bază din carte. Pentru a uşura înţelegerea, în carte enunţurile de bază sunt exemplificate cu situaţii potenţiale din teren. Însă trebuie acceptat că nici autorii nu au văzut şi nici cartea nu poate cuprinde toată diversitatea care poată să apară în practică. Citind cartea, fermierii care au observat cu atenţie situaţiile din propria fermă vor putea uşor remarca care situaţii sunt cele mai potrivite pentru ei, precum şi unde se impun anumite ajustări ale informaţiilor.
Solul
„Grâul dă producţii ridicate pe soluri lutoase şi luto-argiloase, soluri cu capacitate mare de reţinere a apei şi cu subsolul permeabil. Sunt nepotrivite pentru grâu solurile pe care apa stagnează … şi cele cu permeabilitate ridicată.”
„Rădăcina grâului este fasciculată. … Sistemul radicular adventiv reprezintă la sfârşitul vegetaţiei 8-10% din greutatea întregii plante. … grâul de toamnă are în primăvară un ritm de creştere foarte accentuat, într-o perioadă de circa 90 de zile realizându-se peste 95% din biomasa totală a plantei.”
Din aceste informaţii izvorăşte amplasarea culturii de grâu şi specificul de lucrări ale solului, inclusiv că nu este necesară a mobilizare a solului mai adâncă de 20 cm. Desigur că în carte se spun mult mai multe, de exemplu: ce subtipuri de sol sunt cele mai potrivite, distribuţia solurilor şi zonele de favorabilitate, ce lucrări se pot face pe solurile favorabile şi ce lucrări se pot face pentru a ameliora însuşirile altor soluri, la ce parametri şi în ce condiţii sunt recomandate lucrările, etc. Însă nu scrie că că trebuiesc executate toate acele lucrări peste tot. Oportunitatea este decizia fermierului.
Iar fermierul care încă nu a înţeles singur cum este mai bine în ferma lui va da credit altora şi va face cum au înţeles sau cum le convine acestora (de regulă furnizori).
Nutriţia
„După diferiţi autori, pentru 100 kg de boabe plus producţia corespunzătoare de paie, grâul extrage din sol următoarele cantităţi de elemente nutritive: 2,3-3,3 kg azot, 1,1-1,8 kg P2O5 şi 1,9-3,7 kg K2O.”
Şi cam aici se opresc informaţiile ajunse la cei mai mulţi dintre cei care spun că au făcut o tehnologie ca la carte. Însă cartea are mult mai multe detalii despre specificul de consum şi despre sursele de aprovizionare, momentul şi modul de aplicare a îngrăşămintelor. Dar NICĂIERI NU SE SPUNE CĂ DOZA DE AZOT SE CALCULEAZĂ ÎNMULŢIND CU 25 TONELE DORITE A SE RECOLTA.
Din experienţele noastre am constatat aceleaşi marje generale de consum specific. Însă doza de aplicat este un pic mai mare comparativ cu cartea şi rezultă din potenţialul genetic al soiurilor noi. Pentru adaptarea dozei de azot noi folosim până la 14 criterii. Împreună cu graduările acestora, rezultă 27 de nuanţări ale dozei de azot în funcţie de specificul locului şi anului. Pe baza lor, dozele recomandate au variat între 80-140 kg azot s.a./ha. Aceste diferenţe nu sunt deloc de neglijat, îngrăşămintele fiind mereu un important element de cost. O scăpare tehnologică anterioară nu se compensează prin mărirea dozei de azot.
O curiozitate. În 4 manuale de fitotehnie apărute în perioada 1991-2010 sunt date fix aceleaşi cifre de consum specific, ceea ce înseamnă că acestea au fost „preluate”. Pentru că este extrem de puţin probabil că dacă autorii, profesori universitari, ar fi făcut propriile testări să obţină, în ani diferiţi şi locuri diferite, fix fix fix aceleaşi rezultate. Apropo de credibilitatea titlurilor academice.
Epoca de semănat
„Înainte de a intra în iarnă, plantele de grâu trebuie să vegeteze timp de 40-50 de zile la temperaturi medii zilnice mai mari de 5 grade Celsius. … şi să acumuleze circa 500 grade Celsius căldură biologic activă.”
Acestea sunt condiţiile care definesc ceea ce se numeşte epoca optimă de semănat. În carte, în continuare sunt exemplificări pe zone de cultură, împreună cu evoluţii estimate şi potenţiale consecinţe. Nimic nu este prezentat ca şi obligaţie.
Exemplele ar putea continua şi pentru celelalte verigi tehnologice: locul grâului în asolament, alegerea soiurilor, irigarea (atenţie la pălirea cerealelor), protecţia fitosanitară (cu mijloace agrotehnice, biologice şi chimice), etc. Însă înşiruirea nu-şi mai are rostul pentru că sunt în acelaşi sens iar cărţile sunt disponibile pentru oricine.
Acestea sunt diferenţele între CARTE şi „TEHNOLOGIA CA LA CARTE.” Cel care refuză să înţeleagă singur şi aplică tehnologia „recomandată” de alţii va trage ponoasele. „Cine nu deschide ochii, deschide punga!”
Toate fotografiile sunt originale și aparțin autorilor. Preluarea interzisă fără menționarea sursei şi link activ.
