Ghid practic de identificare a buruienilor graminee
Nu este destul că vezi şi auzi. Mai trebuie să şi înţelegi.”
După câteva momente dificile în producţia agricolă aparent au loc unele mişcări destul de radicale în abordarea tehnologiei agricole, în special în ceea ce priveşte sistemul de lucrări ale solului.
Cândva aceste sisteme erau clar definite, însă acum sunt destul de amestecate, deşi declaraţiile sunt făcute aparent cu hotărâre. De exemplu, un fermier declara că a trecut la no-tillage şi la minimum tillage şi exemplifica, între altele, că pentru sfeclă face o sacrificare la 30-40 cm adâncime; numai că „nu bătea geanta cu caietul”. Totuşi asta nu este o tragedie, însă pentru doritorii de limpezime sunt mai multe informaţii aici: https://www.agrigrow.ro/2024/07/22/agricultura-si-falsele-modernisme-partea-iv-solul/
Chiar şi până acum în practica agricolă sistemul minimum tillage a fost folosit destul de frecvent, de exemplu de toţi cei care pregăteau terenul pentru semănatul grâului prin trecere cu grapa cu discuri.
Iniţial am intenţionat să apreciem această stare de amestecare a lucrurilor ca fiind un fel de dogmatism însă, după cum am citit şi noi astăzi, o apreciere mai aproape de realitate ar fi identificarea ei cu o lipsă de discernământ. Iată definiţia, după dexonline.ro: A DISCERNE – A deosebi, a distinge lucrurile unele de altele; a judeca limpede, cu pătrundere și cu precizie.
În sumar, trecerea de la adevăratul sistemul clasic de lucrări ale solului la adevăratele sisteme minimum tillage sau no tillage:
– este bine să se facă cu discernământ, în funcţie de subtipul de sol şi de planta cultivată;
– poate să dea rezultate bune o vreme, însă comportă riscuri care nu sunt de neglijat.
În continuare, exemplificări din cultura de rapiţă care arată că puterea de discernământ este de nepreţuit.
Foto 1. – Ce presupuneţi că este în această fotografie? (Răspunsul în foto 7)
Foto 2. Cultură de rapiţă înfiinţată după sistemul minimum-tillage, cu resturi vegetale neîncorporate.
Aparent, este o cultură bine răsărită. Însă solul, la mică adâncime este cu foarte puţină apă după o perioadă cu mai multe ploi cantitativ mai reduse. Nu a fost stare de secetă.
Foto 3. Cultură de rapiţă înfiinţată după sistemul minimum-tillage. Comparaţie între zonă cu resturi vegetale la suprafaţă, neîncorporate (stânga) şi zonă cu resturi vegetale bine încorporate şi amestecate cu solul (dreapta)
Însă aparenţele din foto 2 sunt înşelătoare. Starea plantelor este incomparabil mai bună pe zona cu solul bine pregătit (în dreapta).
Foto 4. În altă parcelă. Jos, stânga – starea plantelor în zone cu paie încorporate şi amestecate cu solul. Restul parcelei – zone cu paie încorporate şi neamestecate cu solul.
În asemenea situaţii, până la discernământ, trebuie căutată sursa difenţelor. Ori aceasta nu este departe, este sub rădăcina plantelor.
Foto 5. Detaliu la foto 4. Sub resturile vegetale din sol pleava şi solul erau uscate, deci lipsa de apă a fost cea care a stânjenit creşterea plantelor de rapiţă.
Foto 6. Marginea parcelei, cu solul frecvent mai mobilizat, mai drenat şi cu mai puţine resturi vegetale are şi o stare a culturii evident mai bună.
În asemenea situaţii nici nu este nevoie de un discernământ foarte dezvoltat pentru a alege situaţia cea mai fovorabilă.
Foto 7. În foto 1 este o parte din această pictură
Pentru cei care au intenţia să spună că în foto 1 este o parte prea mică din toată pictura, ca să poţi aprecia corect (deci cu discernământ) ce reprezintă, spunem:
– Da, aşa este! Este o parte prea mică! După cum şi schimbarea grăbită a unei verigi tehnologice, fie ea şi importantă, este prea mică pentru a garanta succesul pe termen lung. Discernământul este necesar!
Toate fotografiile sunt originale și aparțin autorilor. Preluarea interzisă fără menționarea sursei şi link activ.
