Motto: „Păsărilor nu le este teamă că se rupe creanga pentru că încrederea lor este în aripi.”
„Parcă eşti ameţit de cap!” este expresia pe care fiece om a auzit-o sau chiar i-a fost adresată. Ameţeala este starea în care omul nu mai judecă limpede, mintea este prezentă dar parcă este în concediu. Cauzele acestui fel de ameţeală sunt multiple iar deciziile luate în asemenea stare nu sunt cele mai fericite. Deci ameţeala este o stare a bussinesman-ului care se răsfrânge asupra acţiunilor lui, implicit şi asupra afacerilor pe care le face.
Ştiaţi că şi oamenii au aripi şi că pot zbura? Numai că aripile omului nu sunt fizice, ci sunt date tocmai de mintea limpede, de imaginaţie şi de capacitatea de observa dincolo de aparenţe, calităţi care îl fac să nu se ducă după fentă. Numai că aceste calităţi trebuiesc antrenate.
Subscriem constatării că cele mai profitabile afaceri se fac cu statul. Însă nu toţi au loc la asemenea afaceri. În continuare ne adresăm celor care nu au loc. Nu că fermierii din România sunt de compătimit sau că ar fi nişte naivi; poate uneori mai copilăroşi.
Ceea ce vom scrie mai departe este foarte probabil să nu placă multor fermieri. Însă şi medicamentele sunt amare, iar pentru însănătoşire orice medic recomandă renunţarea la unele dintre obiceiurile plăcute dar cu consecinţe neplăcute.
Nu cunoaştem opinia majorităţii fermierilor din România. Însă după articole de presă, este drept că frecvent cu aceleaşi persoane care au fost făcuţi „lideri de opinie”, pare că mai este mult până să se renunţe la soluţia „Să vină cineva să facă ceva!”. Nu contestăm valoarea muncii de fermier şi nici eforturile făcute de aceştia. Însă pare că sunt evitate chestiuni esenţiale şi nu se admite că şi fermierii sunt oameni, deci supuşi greşelilor. După asemenea articole sau interviuri fermierii (dar şi din alte domenii de afaceri) par a şti cu precizie ce trebuie făcut, însă toate acestea trebuiesc făcute de alţii. Din acest punct de vedere, care ar fi soluţiile? Statul trebuie să asigure:
-subvenţii pentru cumpărarea de maşini agricole;
-subvenţii pentru producţia agricolă sau cap de animal;
-preţ minim garantat pentru produsele agricole;
-împrumuturi cu dobândă subvenţionată;
-investiţii în amenajări de irigaţii pt asigurarea apei;
-pieţe de desfacere;
-altele asemenea.
Păi parcă nu a fost cool cu economia centralizată! În asemenea cadru general în România ar fi vreo 15.000.000 de oameni de afaceri prosperi!
Cine este statul în acest context? Statul este o sumă de oameni politici care au ajuns în posturi de decizie în urma unui vot. Iar grupurile politice nu sunt multe, dar promit multe şi este o naivitate să-i mai creadă cineva. De ce? Pentru că au propriile interese. Şi nici nu pot („Nu ne lasă Bruxelu”), nici nu vor. Că cineva a crezut că politicienii vor să ajungă sus pentru a apăra interesele poporului, este strict problema lui.
Care este izvorul din care statul să aplice soluţiile miraculoase? Statul are o singură sursă: taxele şi impozitele. Şi nici unuia nu ne place să plătim taxe şi impozite, deci resursa este foarte limitată. Însă unii le plătim pentru că nu avem ce face, alţii nu le plătesc pentru că pot. Acesta este unul din motivele întemeiate pentru care se face ce se poate şi pe unde interesele coincid.
Vă invităm să pornim de la premisa că politicienii decidenţi sunt oameni de cea mai bună credinţă şi să luăm punctual două cazuri.
PRIMUL CAZ. Un fermier spune că, deşi România este vascularizată de râuri şi pârâuri, fermierii nu au acces la aceste forme de resurse de apă. Revista a consemnat părerea omului, fără a-l contrazice.
Munca fermierilor este importantă, dar orice activitate economică este importantă. Ce s-ar face fermierii fără, de exemplu, un sistem bun de transport? Fermierii nu au drept divin asupra surselor de apă. Apa este necesară oricărei persoane în fiecare moment al vieţii. Iar în perioadele de secetă, deci când resursa de apă este deficitară, aceasta trebuie bine gestionată tocmai pentru că este deficitară. Iar asta poate să însemne, dpdv al persoanei de decizie, chiar limitarea accesului fermierilor la sursa de apă. Sau ar fi de preferat, de exemplu, să se asigure apă fermierilor, dar oraşele să aibă apă o oră pe zi?
Mai spune fermierul că irigaţia nu este scumpă, FĂRĂ A LUA CALCUL AMORTISMENTELE. Şi dă exemplul lui de cost direct cu irigaţia porumbului, care este de 1.383 lei/ha.
Noi spunem că irigaţia este profitabilă, dar nu este ieftină. Într-un an dificil ca şi 2024 (când irigaţia dublează producţia), costul direct cu irigaţia poate fi de cca 26-28% din sporul de producţie şi 14-15% din producţia totală. Însă în anii favorabili (când sporul de producţie este de ex. de la 10.000 la 14.000 kg/ha) costul direct cu irigaţia poate fi de cca 50-52% din sporul de producţie şi 13-16% din producţia totală. Deci irigaţia făcută corect este oricum profitabilă.
Însă omul mai spune ceva periculos pentru afacere: FĂRĂ A LUA ÎN CALCUL AMORTISMENTELE. Noi am constatat că această nebăgare de seamă este cam generală. Din cei întrebaţi de noi, un singur fermier a putut avansa o estimare o ponderii cheltuielilor indirecte. Însă pe această neglijenţă se fac afaceri importante, ca de exemplu subvenţiile pentru cumpărarea de maşini agricole, măsură care în fapt ajută mai mult fabricanţii de maşini agricole. De ce? Maşinile agricole bune sunt importante pentru orice fermă, însă dimensionarea dotării se face frecvent sub influenţa emoţiilor şi a dorinţei. Aşa s-a ajuns ca unele ferme să aibă o cotă de cheltuieli indirecte de 60-70%, iar fermierii spun că nu au cheltuit mult în tehnologia aplicată (deşi şi aceasta este o chestiune discutabilă) şi totuşi preţul de piaţă nu acoperă costul de producţie (dar foarte puţini ştiu costul de producţie în momentul recoltării). Iar după costurile cu achiziţionarea maşinilor agricole, mai urmează costurile mari de service, puţine reparaţii mai putând fi făcute în fermă.
ŞTIE CINEVA CARE ESTE NIVELUL OPTIM ŞI/SAU MAXIM AL CHELTUIELILOR INDIRECTE ÎN STRUCTURA DE COSTURI ALE UNEI FERME?
AL DOILEA CAZ. Un alt fermier spune că are o fabrică de procesare a laptelui, dar nu a pus-o în funcţiune din lipsa unei pieţe de desfacere şi ERA OBLIGAŢIA POLITICIENILOR SĂ ÎI DESCHIDĂ O PIAŢĂ DE DESFACERE.
Ne cerem scuze dacă părem lipsiţi de empatie, dar ne întrebăm doar: o piaţă de desfacere numai şi numai pentru el? Fără pic de concurenţă? Pe lângă subvenţii la… şi la…. şi la… ? Şi cu preţ minim garantat? Oare presa care diseminează asemenea opinii nu sesizează hilarul situaţiei? Totuşi este un semn bun pentru afacerile agricole că a avut resurse să cumpere o fabrică de procesare a laptelui fără a se documenta temeinic despre piaţa de desfacere.
Când este scumpă consilierea? Înainte sau după asemenea decizii? „Dacă crezi că un profesionist este scump, compară cu paguba care ţi-o face un prost.” Este şi cazul celor care vin din afară cu bani câştigaţi prin construcţii sau aiurea, se apucă de agricultură, pierd banii şi trag concluzia că nu merge fără a-şi vedea credulitatea.
Noi am mai costatat un aspect demn de subliniat: sunt cazuri de fermieri la care este o mare diferenţă între ceea ce declară şi ceea ce aplică în propria fermă. „Nu tot ce zboară se mănâncă.”
Revenim la irigaţie, o verigă tehnologică profitabilă cel puţin pentru cultura porumbului. Însă discernământul tehnologic este necesar. Reluăm câteva aspecte dintr-o postare din 16.09.2024 enumerând repere generale de luat în considerare.
- Frecvenţa şi intensitatea meteorologică a secetei. Şi pe suprafaţa amenajată pentru irigaţie va trebui făcută o rotaţie a culturilor, iar nu toate culturile răspund la fel de profitabil la irigaţie.
- Distribuţia suprafeţelor afectate de secetă. Seceta nu acţionează cu aceeaşi intensitate peste toate zonele agricole. În zonele mai puţin afectate costul de producţie va fi mai mic, dar preţul de vânzare este acelaşi.
- Resursa de apă (decizia politică şi nevoile sociale) – disponibilitatea resursei este invers proporţională cu nevoia tehnologică. Nevoile sociale sunt aceleaşi pentru aceeaşi resursă devenită deficitară.
- Costul şi eficienţa lucrării – prima udare este cea mai eficientă biologic şi fiziologic. După cele apărute prin presă noi opinăm că irigarea se aplică cam la disperare.
- Biologia, morfologia şi fiziologia plantei (răspunsul la stres, variabilitatea individuală, sistemul radicular, foliajul şi acoperirea solului, punctul negru, dependenţa plantelor – deşi plantele îşi pot menţine starea de verde, acumularea este mai redusă sau încetează după anumite praguri fiziologice la plantele de la care se recoltează boabe sau fructe).
- Alegerea hibridului (soiului) pentru arealul irigat. Diferenţa de producţie la neirigat între hibrizi din aceeaşi grupă de maturitate este frecvent de 1.500-2.500 kg/ha. Nu toţi hibrizii răspund cu aceeaşi creştere de producţie la condiţii naturale favorabile. Detalii în graficele şi tabelul de mai jos.
Grafic 1 – PORUMB – rezultate de producţie din anul 2019, FAVORABIL CLIMATIC. Amplasament blocuri randomizate cu 3 repetiţii. Variaţia producţiilor între 8.751 – 13.244 kg/ha.
Grafic 2 – PORUMB – rezultate de producţie din anul 2023, UŞOR NEFAVORABIL CLIMATIC. Amplasament blocuri randomizate cu 3 repetiţii. Variaţia producţiilor între 5.259 – 8.222 kg/ha.
Grafic 3 – PORUMB – rezultate de producţie din anul 2024, ACCENTUAT NEFAVORABIL CLIMATIC. Amplasament blocuri randomizate cu 3 repetiţii. Variaţia producţiilor între 3.116 – 5.937 kg/ha.
Tabelul 1 – PORUMB – variabilitatea producţiilor pe grupe de maturitate. Observaţi diferenţele dintre hibrizi în cadrul aceleiaşi grupe de maturitate.
În foto 1 sunt ştiuleţi din anul 2024 de pe o suprafaţă de 10 m.p. de la un hibrid apreciat de fermieri. Observaţi variabilitatea ştiuleţilor de la plante din vecinătate şi care au răsărit uniform. Mai observaţi şi alte detalii care nu se văd după recoltarea cu combina, de exemplu atacul de Fusarium.
Foto 1 – PORUMB, anul 2024 – variabilitatea individuală a ştiuleţilor aceluiaşi hibrid pe o suprafaţă de numai 10 m.p.
În foto 2 este ilustrat faptul că variabilitatea este o caracteristică generală a plantelor (şi a fiinţelor vii).
Foto 2 – Biotipuri la soiul de vişin Nana
- Particularităţi de tehnologie în zona irigată – levigare, carenţe, fertilizare, densitate, consum specific mai mare, risc de boli. Arealul irigat trebuie să beneficieze de o tehnologie specifică.
- Subtipul de sol şi sistemul de lucrare a solului pe suprafaţa irigată – debitul apei şi infiltrarea în sol, compactarea solului prezentă şi indusă de apă, capacitatea de câmp, alegerea suprafeţei ce va fi irigată, direcţia rândurilor, panta naturală a terenului.
- Particularizarea asolamentului – rotaţia culturilor pe suprafeţele amenajate pt irigat.
- Metode de distribuire a apei, cu avantaje şi dezavantaje – răcorirea foliajului, dar şi riscul de boli, posibilitatea de mutare a sistemului-
- Momentul pentru udare (după temperatură) – pentru că temperatura este factor declanşator şi poate deveni factor limitator.
Toate fotografiile sunt originale și aparțin autorilor. Preluarea interzisă fără menționarea sursei şi link activ.
