agrigrow.ro/product/programul-mr-lucas
„Cine cumpără minciună va plăti cu adevăr” – proverb din Sudan
„Daţi Cezarului ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu” este un sfat vechi de 2.000 de ani care are încă aplicabilitate şi care arată şi că situaţii pe care oamenii le văd complexe şi complicate pot fi separate în stări mai simple, cu soluţii evident mai simple. Că aceste soluţii nu convin unora, este o cu totul altă poveste.
În postarea de astăzi, Cezarul este activitatea de comerţ. O afacere, chiar şi cea de fermă agricolă, are ca scop final să producă bani. Deci activitatea de producere de bunuri este finalizată prin vânzarea acestor bunuri. Aceste amândouă părţi sunt interconectate, dar nu sunt dependente una de cealaltă. Partea mai dificilă, cel puţin în activitatea de producţie agricolă, este că se acordă importanţă dezechilibrată în favoarea producţiei în sensul că cei implicaţi încearcă să aplice „ultima tehnologie” aşa cum o înţelege fiecare, iar la final se lovesc cu capul de tocul de sus al uşii, adică de preţul de piaţă al produsului agricol.
Iar în această etapă îşi face apariţia un personaj frecvent hulit de producătorii agricoli şi la fel de frecvent nepreţuit de consumatorul final: samsarul. Denumirea este folosită peiorativ şi este presonajul rău pentru că nu plăteşte preţul dorit de producător.
Detaliile cazului analizat astăzi au fost prezentate aici (https://agrointel.ro/325580/samsarii-au-dat-lovitura-inainte-de-sarbatori-au-cumparat-ceapa-verde-de-la-producatori-si-au-vandut-o-la-preturi-mari-in-piete) imediat după Paşte şi se spune că:
– samsarii au dat lovitura înainte de sărbători şi s-au umplut de bani;
– fără timpul necesar de stat în piaţă şi fără spaţii de vânzare în pieţe, producătorii au vândut ceapa verde la preţuri de nimic direct din poarta fermei către comercianţi;
– la poarta fermei vin doar bişniţarii;
– preţul oferit de samsari a fost de 0,7 lei/legătura de ceapă verde;
– preţul dorit de producători a fost de 2-2,5 lei/legătură;
– în pieţele din Bucureşti cea mai ieftină legătură de ceapă s-a vândut cu 2,5 lei, ajungând probabil la 3,5 lei;
– un producător spune că va lăsa cultura pentru ceapă uscată şi va merge la piaţă de 2 ori pe săptămână.
Analiza generală a situaţiei de mai sus, cu aplicabilitate largă.
Conform Dexonline samsarul este o „persoană care intermediază afaceri de vânzare-cumpărare”
– Un producător agricol produce mai multă marfă decât poate vinde singur, iar marfa fiind perisabilă, trebuie să ajungă cât mai repede în faţa potenţialilor cumpărători finali. Deci are nevoie de un intermediar care să distribuie marfa în mai multe locuri. Câţi dintre cei care cumpără 2-3 legături de ceapă este de aşteptat să se deplaseze până la poarta fermei?
– Producătorul agricol nu are timp să meargă zilnic la piaţă. Deci este nevoie de intermediari care să aducă zilnic marfă în pieţe; implicit aprovizionarea pieţelor se face prin intermediul intermediarilor.
– Producătorul agricol are un sortiment relativ redus de produse, iar în pieţe este nevoie de un sortiment mult mai larg de produse care se vând în cantităţi variabile de la o zi la alta. Cine îl poate asigura? Din nou, samsarul. Cum? Adunând mărfuri de la mai mulţi producători.
Din cele de mai sus este evident că persoana care face activitatea de sămsărit nu are nici ea timp să stea zilnic la masă în piaţă, nicidecum să stea la mai multe mese şi în mai multe pieţe.
În această fază, unele întrebări sunt evidente:
– dacă în fiecare an samsarii au un comportament comercial neprincipial, de ce producătorii agricoli nu şi-au organizat propriul sămsărit? Sau or fi fost cazuri de „lins mierea de pe degete”?
– dacă sămsăritul este atât de profitabil, cum de nu auzim de producători agricoli care au ajuns samsari „cinstiţi” cu foştii lor colegi?
Cam ce activităţi zilnice are de făcut sau de supervizat un samsar?
– adunarea de marfă de la producătorii agricoli;
– depozitarea temporară a mărfii;
– dimineaţa devreme, distribuirea mărfii către oamenii care vând la mese;
– verificarea corectitudinii şi a fidelităţii celor care vând la mese;
– ridicarea încasărilor zilnice şi verificarea stocurilor nevândute;
– depozitarea peste noapte a stocurilor la locul de vânzare sau retragerea în depozit.
La acestea se mai adaugă:
– costul acestor operaţiuni, avize, autorizaţii, taxe de piaţă;
– pierderile prin perisabilitate, etc;
– „ungerea” relaţiilor comerciale din pieţe;
– profitul din afacere pe care este îndreptăţit să-l obţină şi samsarul pentru munca lui.
Evident că toate aceste costuri pot fi suportate şi gestionate în limita diferenţei dintre preţul potenţial a fi plătit de cumpărătorul final (coroborat cu o cantitate rezonabilă de marfă vândută de samsar) şi preţul plătit de acesta producătorului agricol. Deci este limpede că samsarul nu a câştigat de peste 3 ori mai mult.
Iar dacă preţul plătit de samsar la poarta fermei ar fi fost pe placul producătorului, adică 2-2,5 lei/legătura de ceapă verde, preţul final de vânzare ar fi putut ajunde la 6,5-7,5 lei/legătură. Câtă marfă ar fi fost cumpărată de consumatorul final la acest preţ? Deci este de luat în calcul că producătorul tot nu ar fi vândut marfa, deşi din alte motive. Şi să înţelegem că pentru preţurile mai mici din pieţe trebuie să mulţumim samsarilor?
Nu luăm apărarea intermediarilor şi nu cunoaştem marja lor de profit. Spunem doar că şi această activitate are riscurile ei şi necesită aptitudini aparte. De ce ar putea fi samsarii neprincipiali cu producătorii agricoli autohtoni? Răspunsul este simplu, deşi neplăcut: pentru că au cu cine.
Observăm că şi aici o încercare de lămurire a unei situaţii a generat destule întrebări. Şi ar mai fi încă două întrebări importante la care răspunsurile sunt de găsit:
– Dacă situaţii similare se repetă an de an, producătorii încă nu ştiu care ar fi limita rezonabilă de cost de producţie?
– Cum de unele produse agricole, aduse de exemplu din Spania şi Turcia, sunt mai ieftine decât produse similare obţinute local?
