Motto: „Exemplul personal nu este cel mai bun exemplu. Este singurul.”
Situaţia fermierilor nu este comodă, dar situaţia generală este mai complexă decât pare. Ideal este ca soluţia la o problemă să nu creeze alte probleme, sau măcar nu mai mari decât cea care se doreşte a fi rezolvată. Să analizăm puţin propunerea fermierului în contextul pieţei. Pentru aceasta să dăm cuvântul cifrelor (tabelul de mai jos).
În tabel sunt costurile de achiziţie fără cheltuielile de transport, manipulare, depozitare, etc.!
Conform propunerii fermierului, preţul de cost + 30%, preţurile de achiziţie ar fi fost:
– 1,3 lei/kg după cheltuielile directe (5.000 lei/ha : 5.000 kg/ha x 1,3);
– cca 1,82 lei/kg după cheltuielile totale.
Analiză succintă a cifrelor din tabel şi a potenţialelor consecinţe ale implicării statului ca şi agent economic.
A1. Deci pentru ca statul să cumpere producţia de grâu şi porumb la preţ de piaţă ar fi fost nevoie 12 până la 23 de miliarde de lei (în funcţie de an). De unde bani? De la buget, evident! Bugetul se formează din taxe şi impozite, iar politicienii ne spun că acest buget oricum deja nu ajunge. Deci ar fi nevoie de impozite suplimentare de 630-1.300 lei/persoană/an, de la copilul sugar până la cel mai vârstic locuitor. Însă chiar realitatea acestor zile arată că banii nu se iau de la cei puternici, că d’aia sunt puternici!
A2. Pentru ca statul să cumpere producţia la preţul de cost + 30% (fondul galben în tabel, aşa cum a fost făcută propunerea fermierului) ar mai fi fost nevoie numai pentru grâu de la 4,5 la 9,5 miliarde de lei, adică impozitele suplimentare s-ar ridica la 950-1.850 lei/persoană/an.
Repetăm: în acest calcul este inclus doar grâul şi porumbul. Cine doreşte poate să adauge rapiţa, floarea soarelui, orzul, legumele, fructele, etc. pentru că şi acestea sunt afectate de vremea nefavorabilă şi de presiunea importurilor. Iar dacă-i scădem pe cei care trebuiesc ajutaţi, cei rămaşi să plătească ar fi şi mai puţini!
B. Unde să depoziteze statul marfa, depozitele şi silozurile fiind private?
C. Morarii şi brutarii să fie obligaţi să cumpere grâul mai scump de la stat şi să nu le fie permis să importe mai ieftin? Iar populaţia să cumpere pâine mai scumpă sau să fie subvenţionată şi pâinea?
D. Din toată producţia, o mare parte este excedent disponibil pentru export. Statul să facă şi exportul de cereale? În 2024 s-au exportat 4.000.000 tone de grâu din excedentul de peste 6.000.000 tone. Deci ar mai fi disponibile încă peste 2.000.000 tone când se recoltează producţia 2025, iar consumul intern este de 3.000.000 tone.
Din cele 4.000.000 tone, 3.000.000 tone au fost exportate în Egipt iar diferenţa cam tot pe acolo (Tunisia, Iordania), deci piaţa de export a României a fost foarte restrânsă ca ţări şi areal geografic. Preţul de export a fost de 1,15 lei/kg, deci sub preţul la care statul ar cumpăra conform propunerii fermierului. Cine să suporte pierderea dintre preţul propus de fermier şi preţul de export? Statul nu suportă nimic, pentru că statul ia de la noi.
E. Preţul de cost să fie la ha sau la kg producţie marfă?
F. Preţul de cost să fie prestabilit de Ministerul Agriculturii (care cu siguranţă ar nemulţumi) sau să fie declarat de fiecare fermier (care ar face loc speculei)?
G. Unde să fie pusă crucea la economia de piaţă, dacă tot se agrează revenirea la economia centralizată?
Pe lângă variaţia preţurilor, în tabel se mai poate observa variaţia mare a nivelului producţiilor, ceea ce înseamnă că priceperea fermierilor nu are o contribuţie chiar atât de mare pe cât se laudă unii dintre ei pentru că se vede numai în anii favorabili climatic.
Însă sunt şanse neglijabile pentru ca propunerea fermierului să se materializeze şi pentru că asemenea decizii nu se mai iau demult la Bucureşti… După cum şi cei de la Bucureşti iau din afară numai exemplele care le convin. Din informaţii disponibile, miniştrii şi parlamentarii din Suedia sunt plătiţi cu minimum pe economie, scopul lor fiind nobil. Cine le urmează exemplul? Măcar acum în austeritatea mult trâmbiţată şi creată tot prin decizii politice. Însă nu este bine nici când bunul simţ se confundă cu naivitatea. A se vedea scandalul şi falimentul Northvolt, tot în Suedia.
Nu că statul nu ar avea nici o treabă în toată această afacere numită agricultură. Însă rolul statului poate fi comparat cu rolul unui proprietar de maşină: să-i facă reviziile periodice, să-i schimbe uleiul (folosind ulei bun); cu alte cuvinte să se asigure că funcţionează bine. Dar după cum îngrijirea maşinii depinde de calitatea proprietarului, tot aşa îngrijirea ţării depinde de calitatea oamenilor politici. Iar aceştia ţin să ne-o arate în fiecare zi. Spuneam în postarea anterioară că cine este parte din problemă nu poate fi parte din soluţie, iar oamenii politici (nu numai cei din România) sunt cei care ne arată asta cu o consecvenţă demnă de o cauză mai bună. Castanele din foc nu sunt scoase nici măcar de către cei care le-au aruncat în foc, deşi aceeaşi oameni promit că o vor face; eventual mai aruncă alte castane în foc! Şi culmea, încă sunt crezuţi… (Vezi aici o potenţială explicaţie: https://www.delaomlaom.ro/2024/07/stalin-si-gaina/ )
Să nu aibă soluţie problema discutată aici? Ba da! Opinia noastră este că soluţia este foarte aproape de fiecare. Însă necesită o abordare agricolă: se alege sămânţa bună, se pune în patul germinativ, se îngrijeşte şi ea va aduce rod miraculos de bogat.
În Europa fermierii plătesc taxe pentru binele comunităţii, de aceea şi revolta este pe măsura sacrificiului. La noi la proteste se face paradă cu tractoare şi economie la combustibil. Iar atitudinea multor protestatari este de a nu deranja.
Ce afacere s-ar face cu un magazin de găuri! Cumperi gaura potrivită, o pui unde este nevoie şi gata! Dar cum nu sunt asemenea magazine şi cum în orice fermă, ba chiar în orice gospodărie, la un moment dat este nevoie ca ceva să fie găurit, singura variantă (ce monopol!) este să fie dată o gaură! E simplu – iei un burghiu şi gata. Ceea ce vrem să arătăm este că orice activitate, oricât de simplă, este în legătură şi dependenţă cu altele şi generează şi alte efecte decât scopul pentru care este făcută. Acestea sunt prezente şi necesare chiar dacă nu sunt conştientizate, chiar dacă sunt trecute cu vederea sau dacă nu au folos direct şi imediat, aici pentru găurire. Iată câteva dintre activităţile şi efectele conexe datului unei găuri:
– nevoia de bani pentru a cumpăra burghiul;
– existenţa unui magazin specific;
– deplasarea la magazin (maşină, motorină, etc.)
– alegerea conştientă a burghiului potrivit;
– burghiul a fost făcut de cineva din oţel produs de altcineva … ;
– este nevoie de o maşină de găurit produsă de cineva, cu piese produse de … ;
– maşina de găurit consumă curent, indiferent din ce sursă;
– în timpul găuririi se depune efort, se produce şpan sau rumeguş şi se degajă căldură.
Înşiruirea ar putea continua, însă pentru exemplificare este suficient.
O întrebare se cere pusă: este seriozitatea profitabilă? ESTE profitabilă, dar nu pare a fi comercială! Ne spunea un fermier: „Au fost azi la mine cei de firma B…. şi mi-au spus că ieri au fost la ferma A… , iar acolo trebuie să mergi foarte bine pregătit, nu poţi merge oricum.” Celui serios i s-a răspuns cu seriozitate.
Deşi această analiză este succintă cei interesaţi pot prinde esenţialul, acela că este bine să fie evaluate potenţialele consecinţe ale declaraţiilor, pentru că aceste potenţiale consecinţe există şi au efecte.
Cum riscă să fie catalogaţi în relaţiile comerciale cei care ţin să-şi spună părerea? Superficiali şi buni de „făcut”, mai ales prin tehnica SPB (scărpinarea porcului pe burtă). Adică li se susţin lamentările şi li se laudă din belşug activitatea. Şi am văzut experţi în aşa ceva, chiar din cei care ar vinde frigidere la Polul Nord! Chiar în acest an am văzut postări triumfale ale unor producţii modeste, care nu demult nemulţumeau fermierii!
Iar din cauza unor asemenea opinii aruncate cu uşurinţă, fermieri serioşi sau care nu agrează să se expună riscă să fie puşi în clasă cu personaje ca şi Niculăiţă Minciună. Oare o mai fi lecţia în clasele primare?
Şi iată în această postare încă o sursă de „inspiraţie” pentru cei ce au pasiunea de a copia.
